PRIMARUL ORAȘULUI PUCIOASA ÎN DIALOG CU PĂRINȚII DE LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI VITEAZUL” (Video)
Astăzi, 29 mai, la inițiativa primarului Constantin Ana, a avut loc o întâlnire cu 42 de părinți ai elevilor de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Pucioasa. Aceștia au avut ocazia să mulțumească pentru colaborare, să spună ce nemulțumiri au, ce își doresc pentru școala în care învață copiii lor și, de asemenea, să adreseze întrebări atât domnului primar, cât și domnului viceprimar Dan Sprinceană, care a fost prezent în unitatea de învățământ. Timp de o oră, Constantin Ana a stat la dispoziția celor prezenți, menționând totodată: „cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost să aducem transparență”. Astfel,…
PRIMARUL ORAȘULUI – ÎNTÂLNIRI CU CETĂȚENII
Așa cum ne-a obișnuit, primarul orașului, Constantin Ana, ascultă nemulțumirile și sfaturile locatarilor, de care încearcă să țină cont. Astfel, duminică, 15 aprilie este ziua în care încep deplasările prin cartierele orașului, pentru întâlniri cu cetățenii. Programul este următorul: – ora 9:00 – deplasare în cartierul Filatură – ora 10:00 – deplasare în zona Zărăfoaia (întâlnire pe strada Luceafărului) – ora 11:00 – deplasare în cartierul Micro 3/Porcărie (întâlnire în parcul de la fostul Conired) De asemenea, dialogul cu cetățenii va continua, programul urmând să fie anunțat în zilele de sâmbătă și duminică. „Vă voi sta la dispoziție alături de…
PROBLEMA APEI POTABILE DISCUTATĂ LA PUCIOASA
După ce locuitorii din Pucioasa, Brănești, Vulcana Pandele, Vulcana Băi și Doicești au rămas fără apă potabilă din cauza unei bacterii periculoase, s-a luat inițiativă! Astăzi, 30 martie 2018, Ioan Deneș, Ministrul Apelor și Pădurilor, a fost prezent în orașul Pucioasa, pentru a inspecta Barajul Lacului de Acumulare, care e principala sursă de apă pentru alte patru comune. Acesta a fost invitat de către senatorul Adrian Țuțuianu, care, împreună cu primarul orașului – Constantin Ana, a solicitat rezolvarea acestei probleme într-un timp mai scurt decât cel pe care îl prevedea primul proiect prezentat de domnul ministru. Proiectul deja existent, finanțat…
PUCIOASA ÎȘI SCRIE POVESTEA!
Locuitorii orașului vor avea mai multe motive de mândrie pentru locul în care s-au născut și în care au crescut, iar turiștii se vor bucura de faptul că -și aici- „omul sfințește locul”! Astăzi, 29 martie 2018, s-a aprobat finanțarea unui proiect care va ajuta orașul să renască – „BĂILE PUCIOASA – CASE DE POVESTE – arhitectura și povestea caselor de vilegiatură”. „Acesta este unul dintre cele 11 proiecte finanțate la nivelul întregii țări din Timbrul Arhitecturii și va fi realizat prin parteneriatul OAR Filiala Muntenia Vest, Centrul Cultural European Pucioasa și Primăria Orașului Pucioasa și își propune inventarierea și…
MOMENT FOARTE IMPORTANT PENTRU ORAȘUL PUCIOASA
Primarul orașului Pucioasa, Constantin Emilian Ana și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Mușat au semnat astăzi, 14 martie 2018, contractul de finanțare prin care administrația orașului primește 2.276.951,19 lei pentru înființarea proiectului „Centru social pentru persoane vârstnice”, prin reabilitare clădire P+2, str. Rândunelelor, având în vedere existența a aproximativ 3500 de pensionari în oraș. Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 8, își propune realizarea unui astfel de centru de zi, unde se vor amenaja: cabinet de consiliere, sală de întreținere și vestiare, sală de lectură, sală multimedia, sală de informatică, sală de jocuri, sală de festivități, sală…
La Pucioasa s-a semnat contractul de finanțare pentru un proiect cu valoare de peste 21 milioane lei!
Astăzi, 1 Noiembrie 2017, s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ÎN STAȚIUNEA BALNEOCLIMATICĂ ORAȘUL PUCIOASA”! Proiectul își propune să promoveze combinarea turismului balnear tradițional cu turismul de wellness, astfel încât, treptat, să fie incluse noi posibilități de petrecere a timpului liber în stațiune, prin plimbări pe străzile reabilitate/modernizate, odihnă și joacă (pentru copii) în două grădini nou create, de unde pot admira stațiunea în ansamblul ei, odihnă, joacă (pentru copii) și activități de tip sportiv (cu aparate pentru fitness), precum și plimbări de agrement cu un autovehicul rutier tip „trenuleț”, pentru atragerea turiștilor și pentru segmentul…
Rezultate de excepție prezentate în şedința Consilului Local Pucioasa!
Rachetomodeliştii şi aeromodeliştii de la Clubul Copiilor Pucioasa, însoțiți de prof. Nicolae Diaconescu şi prof. Sandu Diaconescu, au participat astăzi la şedința Consiliului Local al Oraşului Pucioasa, pentru a prezenta rezultatele obținute la Concursul Național Memorial Henri Coandă, ediția 41. Îi felicităm pe: Diaconescu Mario, Toma Cristian, Mitroi Emil, Teodoroiu Mihaela, Pincovici Marc – locul 1; Teodoroiu Marian, Oancea Andrei, Pantea Alexandru, Ciuciuc Teodor, Stoica Vlad – locul 2; -elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Pucioasa Stroe Alberto, Ignat Sebastian, Banu Augustin – locul 1; Coman Rareş – locul 2 -elevi ai Şcolii nr. 4 „Elena Donici Catacuzino” Pucioasa Coordonator…
Urmează zile de foc! Primăria Pucioasa a instituit puncte de distribuire apă potabilă!
Au fost amenajate puncte de distribuire a apei potabile pe durata caniculei! Pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației, pe raza Orașului Pucioasa s-au constituit 6 puncte de distribuție a apei potabile, în următoarele puncte: -Farmacia Catena – str. N. Titulescu, nr. 2; -Farmacia Catena – str. Republicii, nr. 118; -Farmacia Help Net – str. Republicii, nr. 86; -Farmacia Help Net – str. Republicii, nr. 110; -Farmacia Sensiblu – str. Republicii, nr. 108 A; -biroul administrației ”Piața Cartaxo”. În oraș funcționează și 2 cișmele stradale cu apă potabilă (1 în piața centrală și 1 în Parcul Independenței). De asemenea, pentru…
PUCIOASA – ZONĂ DE AGREMENT PE DEALUL MOȚĂIANCA
„Revin astăzi în fața dumneavoastră şi vă supun atenției şi al treilea proiect, pregătit pentru AXA 7 a POR 2014 – 2020. Acesta are titulatura „Creare zonă de agrement Moțăianca”. După cum de nenumărate ori v-am mai spus, orașul Pucioasa are o mare problemă, neavând foarte multe terenuri în proprietate. Așa că suntem nevoiți să ne dezvoltăm folosind puținele terenuri pe care le mai deţinem. Aici, însă, avem un caz fericit. Fostul Poligon de pe dealul Moțăianca este o zonă frumoasă, cu o vedere superbă asupra orașului. Astfel, ne-a venit ideea, ce prinde pe zi ce trece contur, de a…
PROIECTE NOI PENTRU PUCIOASA
„Orașul Pucioasa, datorită statutului de stațiune balneoclimatică, se află într-o situație privilegiată deoarece pe POR 2014 – 2020 există o AXĂ dedicată stațiunilor, aceasta fiind AXA 7 – diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. În condițiile date, în prima sesiune de depunere, ce s-a încheiat în Decembrie 2016, am reușit să depunem un proiect în valoare de aproape 5 milioane euro (suma maximă pentru fiecare proiect), ce se află în evaluare – unde a trecut cu succes de prima etapă. Pe lângă creșterea atractivității stațiunii Pucioasa, acest proiect are ca obiectiv reabilitarea străzilor Pucioasa sat – Carierei,…











