DELEGAȚIA COMISIEI EUROPENE, ÎN VIZITĂ DE LUCRU LA PUCIOASA!
Vizită foarte importantă la Pucioasa! Delegația Comisiei Europene a vizitat, vineri și sâmbătă, majoritatea proiectelor cu finanțare Europeană finalizate sau aflate în stare de finalizare! Orașul Pucioasa se bucură de cele mai multe proiecte din regiunea de sud a țării. De aceea, la inițiativa lui Liviu Gabriel Mușat – directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, delegația Comisiei Europene, conduse de domnul director, a vizitat Unitățile Administrativ Teritoriale ce au realizat performanțe deosebite pe POR-ul 2014-2020. Iar orașul nostru este foarte apreciat din acest punct de vedere! “La inițiativa domnului director Liviu Gabriel Mușat de a evidenția, ca și exemple de bună…
MAESTRUL VOICU ENĂCHESCU A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ
Scena Centrului Cultural Pucioasa și sufletele noastre sunt, de acum, mai goale. Dirijorul Voicu Enăchescu, fondatorul Corului de Cameră Preludiu, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani. Maestrul s-a născut pe 24 mai 1943, în Brănești, Dâmbovița, iar orașul nostru s-a bucurat întotdeauna de prezența și apropierea lui în viața culturală. “A absolvit Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, unde i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Alexandru Pașcanu, Petre Crăciun, Constantin Romașcanu. Prima experiență corală o trăiește în Corul de Copii Radio, unde devine fascinat de maestrul dirijor de la acea perioadă – Ion Vanica. Pasiunea pentru…
SPITALUL PUCIOASA, ÎN CURS DE MODERNIZARE ȘI REABILITARE
La Pucioasa, sănătatea oamenilor este pe primul loc! Așa a observat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, într-o vizită la Spitalul Orășenesc. Astăzi, Constantin Ana a prezentat două dintre cele mai importante investiții din oraș, și anume „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Orășenesc Pucioasa” și „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Pucioasa”. Ambele proiecte au o valoare e aproximativ 43.000.000 lei și vor transforma Spitalul într-o unitate cu condiții mult mai bune, de care se vor putea bucura oamenii din tot nordul județului. Proiectul pentru creșterea eficienței energetice presupune: înlocuirea acoperișului în șarpantă cu unul în terasă și…