ANUL SE ÎNCHEIE CU VEȘTI BUNE LA PUCIOASA! AL 16-LEA PROIECT A FOST SEMNAT
La Pucioasa, nici în ultima zi a anului, munca nu încetează! La Primărie, încă se semnează proiecte. Așa că astăzi, s-a demonstrat încă o dată, că educația are prioritate! „16!!!2020 a fost un an al extremelor, ce nu se dezminte nici în ultima zi! Am avut perioade foarte grele, dar și multe momente de satisfacție, umbrite totuși de contextul general.Astăzi am mai primit, poate, un semn de la Cel de sus, să ne arate că trebuie să privim cu speranță în viitor, păstrând din anul pe care îl încheiem peste câteva ceasuri doar lucrurile bune!!!”. Așa descrie Constantin Ana anul…
CEL MAI MARE PROIECT DIN ISTORIA ORAȘULUI PUCIOASA, TOT MAI APROAPE DE CONCRETIZARE!
Cel mai mare proiect din istoria orașului intră în linie dreaptă!!!”, anunță Constantin Ana pe Facebook. Primarul Pucioasei prezintă cetățenilor un proiect deosebit, care va scoate stațiunea la lumină! „Încă din prima zi a primului meu mandat, m-am întrebat ce motive ar putea avea un turist pentru a veni în orașul Pucioasa ca într-o stațiune și nu doar în tranzit. Si nu am găsit prea multe…Și de atunci muncim să construim mai mult decât un răspuns!Am accesat proiecte pe toate axele POR posibile, pentru infrastructură, parcuri, zone de agrement, avem proiecte in implementare pe CNI, pentru alte obiective ce vor…
PUCIOASA – AL CINCISPREZECELEA PROIECT AL ADMINISTRAȚIEI LOCALE VA PRINDE CONTUR ÎN CURÂND!
Orașul Pucioasa nu poate fi oprit de nimeni și de nimic din a evolua! Și astăzi avem o veste extraordinară pentru pucioseni! Astfel, așa cum spune primarul, „Moș Crăciun a venit anul acesta mai întâi în Porcărie!”. „Prima zi de muncă după izolare mi-a adus o bucurie imensă!”, anunță edilul pe Facebook.„La fel ca și în cazul cartierului Filatură, infrastructura din cartierul nostru cunoscut sub numele de Porcărie, a fost și a rămas pentru mine și echipa mea un obiectiv extraordinar de important!4 ani de zile am venit în acest cartier spășit, așteptând să vă pot oferi soluții clare, concrete,…
ÎNCĂ O REALIZARE IMPORTANTĂ A ADMINISTRAȚIEI LOCALE PUCIOASA!
Veste mare pentru pucioseni! De astăzi, funcționează stația de ambulanță în orașul nostru, fapt care bucură atât cadrele medicale, cât și cetățenii! Pentru lucrurile au revenit la normalitate! „Din foarte multe motive, mi-a luat mai bine de un mandat să rezolv această problemă importantă a comunitații noastre!De astazi, în Pucioasa, funcționează din nou o STAȚIE DE AMBULANȚA!”, anunță primarul Constantin Ana pe Facebook. Astfel, echipajele serviciului de ambulanță vor putea sta în condiții mult mai bune și vor putea ajunge mai rapid la cazurile din orașul nostru. În acest sens, edilul vine cu explicații:„Într-o locație modernă, pusă la dispoziție de…
PUCIOASA – PRIMA ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A NOULUI CONSILIU LOCAL PUCIOASA (video)
Joi, 26 noiembrie, a avut loc prima Ședință Ordinară a noului Consiliului Local la Pucioasa, în care s-au discutat aspecte importante privind buna organizare a orașului nostru. Ședința a avut 17 puncte pe ordinea de zi, majoritatea punctelor fiind votate în unanimitate, neexistând prea multe discuții asupra lor. Un lucru foarte important a fost vizat chiar la punctul 1, și anume învestirea unui alt consilier, Dragoș Ivașcu. Acesta a fost validat de pe poziția numărul 13, deoarece a încetat mandatul lui Alin Nițescu, care este din nou city-manager. În continuare, s-au discutat aspecte legate de organizarea și desfășurarea ședințelor, dar…
LA PUCIOASA, UN NOU PROIECT EUROPEAN OFERĂ SPERANȚĂ EDUCAȚIEI!
La Primăria Pucioasa se lucrează continuu pentru ca orașul să evolueze! „Chiar daca ieri a fost o zi de duminică, la Primăria Pucioasa s-a muncit!”, a anunțat primarul Constantin Ana pe Facebook. „Un nou proiect european, cel puțin la fel de important ca și celelalte, a fost depus!Iar rezultatele sper sa apară cât mai rapid, pentru că acest proiect reprezintă o gură de oxigen pentru toți cei implicați astăzi în procesul educațional!” Este vorba de un proiect numit „DOTAREA UNITĂȚILOR DE INVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL PUCIOASA, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA CU ECHIPAMENTE TIC NECESARE PENTRU DERULAREA ACTIVITAȚILOR DIDACTICE ÎN MEDIUL ON-LINE ÎN…
PUCIOASA ARE UN NOU VICEPRIMAR
Astăzi, 6 noiembrie, a avut loc ședința extraordinară a noului Consiliului Local Pucioasa, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind alegerea unui nou viceprimar.Totodată, a fost validat și al șaptesprezecelea membru al Consiliului, supleantul, adică doamna Gologan Giulia Loredana, care a depus jurămâmtul. S-au ales, prin vot, și membrii comisiilor de specialitate, care sunt în număr de patru: comisia juridică, comisia de urbanism, comisia socială și comisia economică. Ulterior, prin vot secret, a fost ales și noul viceprimar. Au fost propuși domnul Ianeț Constantin și domnul Butcă Dragoș. În urma voturilor, reprezentantul PNL a avut 5 voturi, iar…
NOUA ȘOSEA OCOLITOARE CE TRECE PRIN PUCIOASA SAT VA DESCONGESTIONA TRAFICUL DIN ORAȘUL NOSTRU!
„La Pucioasa se întâmplă lucruri frumoase!!! Iar astăzi Pucioasa Sat iese la lumină!!!”, scrie, plin de entuziasm, Primarul Constantin Ana pe Facebook. Un proiect european foarte important se apropie acum de final! Este vorba despre DC136 – str. Carierei, drumul ce face legătura dintre Brănești, de la Sun Garden, până la Moțăieni, prin Pucioasa Sat și zona Carierei. Foarte curând, întregul oraș va beneficia de o nouă șosea ocolitoare ce va putea descongestiona traficul din zona centrală! Orașul își schimbă fața, iar toate proiectele devin, treptat, realitate!”Într-o zi simplă să realizezi că există speranță, că există și oameni care se…
C.N. „NICOLAE TITULESCU” PUCIOASA VA PRINDE DIN NOU VIAȚĂ! PRIMARUL ASIGURĂ TOATE CONDIȚIILE PENTRU DESFĂȘURAREA ORELOR, ÎNTR-UN ALT SPAȚIU!
Proiectele Primăriei Pucioasa capătă contur! Unul dintre cel mai așteptat proiect este în desfășurare chiar acum! Este vorba despre Colegiul Național „Nicolae Titulescu” va fi reabilitat și modernizat!„Colegiul Național „Nicolae Titulescu” reprezintă pentru cei mai mulți dintre locuitorii orașului un reper foarte important!Timp de aproape 70 de ani, indiferent de locația în care își desfășura cursurile, indiferent de denumirea sau forma de organizare, acest liceu a fost locul unde zeci de generații au avut acces la educație de cea mai bună calitate!Pentru mulți dintre absolvenți, printre care și subsemnatul, acest liceu înseamnă mult mai mult decât o școală!Înseamnă o stare…
PUCIOASA NU STĂ PE LOC! ASTĂZI A FOST SEMNAT AL PAISPREZECELEA CONTRACT DE FINANȚARE!
Chiar dacă țara și chiar lumea nu se află în cea mai bună perioadă, la Pucioasa, veștile bune continuă! Primarul Constantin Ana a anunțat pe Facebook semnarea încă unui contract de finanțare! „Al paisprezecelea proiect european depus, al paisprezecelea contract de finanțare semnat!După o așteptare de aproape doi ani, în sfarsit s-a finalizat și evaluarea acestui proiect foarte complex, foarte important pentru comunitate!”Este vorba despre o instituție căreia majoritatea locuitorilor îi oferă importanță, de ea depinzând viitorul copiilor!„O grădiniță nouă în locul actualei Grădinițe nr. 1 Prichindel și infrastructura din trei cartiere reabilitata (Sarmis, Aleea Ardealului și Fântânilor) printr-unul din…