PRIMARUL CONSTANTIN ANA ȘI NOUL CONSILIU LOCAL AU FOST ÎNVESTIȚI ASTĂZI LA PUCIOASA
Astăzi, 23 octombrie 2020, într-o perioadă în care nimic nu mai este așa cum știam din trecut, Centrul Cultural a găzduit ședința de învestire a Primarului Orașului Pucioasa, domnul Constantin Ana și a Consiliului Local. Ședința a fost deschisă de către subprefectul județului, Cătălin Chiru Cristea, care a menționat că are încredere în Constantin Ana, care a avut numeroase realizări în primul mandat. Astfel, consilierii au depus jurământul, promițând să facă tot ce stă în puterile lor pentru binele orașului Pucioasa. 17 consilieri au fost validați, dintre care 11 sunt de la PSD, 4 de la PNL, unul de la…
O VESTE MARE PENTRU PUCIOASA! ELEVII ȘI CADRELE DIDACTICE VOR AVEA MĂȘTI DE PROTECȚIE GRATUITE PENTRU CEL PUȚIN UN AN!
La Pucioasa, lucrurile merg din ce în ce mai bine, datorită oamenilor cu suflet mare! Orașul a ajuns o comunitate unită, care a demonstrat în nenumărate rânduri că… se poate! Astfel, profesorii, elevii și părinții au scăpat de o grijă legată de începerea anului școlar! Aproape două milioane de măști vor fi oferite orașului nostru, pentru a fi folosite exclusiv în sistemul educațional! Astfel, elevii, profesorii și cadrele auxiliare au asigurate măști de protecție pentru mai bine de un an! Eforturile primarului Constantin Ana au dat, în acest fel, roade! Implicarea și încercările acestuia de a obține tot ceea ce…
VINO SĂ TE DISTREZI LA PATINOARUL PUCIOASA!
Distracție și veselie în Parcul Central! În prima zi a iernii, copiii orașului – și nu numai – au avut parte de cadoul mult așteptat! Cel mai mare patinoar din județ s-a deschis, pentru a doua oară, la Pucioasa! Sute de oameni s-au declarat foarte încântați de existența acestui patinoar, anul trecut, așa că primarul Constantin Ana s-a străduit să aducă această bucurie și în 2019! În prima zi, patinoarul a avut intrare liberă și a fost gazda multor oameni – de toate vârstele – care s-au bucurat din plin de surpriza pregătită pentru ei! Astfel, timpul petrecut pe gheață…
BOBOCII DE LA CNNT PUCIOASA VĂ INVITĂ LA BAL! (galerie foto)
Începuturile sunt întotdeauna pline de magie și entuziasm, pline de emoții puternice și sinceritate… La un început de drum se află și bobocii de la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” și, de aceea, doresc să își creeze cele mai frumoase amintiri despre momentul unic și atât de frumos din viața lor – începutul anilor de liceu. Cu emoții, motivație și dorință de distracție, bobocii de la CNNT s-au pregătit de bal! Și anul acesta, conducerea școlii colaborează cu Consiliul Elevilor și Asociația de Părinți, pentru organizarea perfectă a evenimentului Balului Bobocilor 2019, cu tema de „High School Musical”. Nimic mai potrivit cu energia tinerilor! Astfel, pe 6 decembrie,…
HOTELUL CERES PUCIOASA PARTICIPĂ LA EDIȚIA DE TOAMNĂ A TÂRGULUI DE TURISM AL ROMÂNIEI!
Târgul de Turism al României este o șansă extraordinară ca numele orașului nostru să fie pe buzele a sute de români! Ediția de toamnă a târgului se bucură și anul acesta, în perioada 14-17 noiembrie de prezența standului Hotelului Ceres Pucioasa! Doamna director Cerasela Roșoiu este mândră că poate participa pentru a doua oară la acest târg, pentru că înțelege cât de important este ca posibilii turiști să fie corect informați și să primească detalii chiar de la conducere. Și, în același timp, se bucură pentru că poate promova acest adevărat izvor de sănătate din zona noastră, de care pot…
AVEM, DIN NOU, SECȚIE DE PEDIATRIE LA PUCIOASA!
Se vede că Pucioasa devine, din ce în ce mai mult, orașul pe care ni-l dorim cu toții! Rezultatele muncii Administrației Locale nu întârzie să apară, iar acest lucru bucură nu numai locuitorii orașului, ci și oamenii din localitățile învecinate! Astăzi, una dintre nevoile cele mai mari ale comunității noastre a fost rezolvată! După patru ani de la închiderea secției de pediatrie a Spitalului Orășenesc Pucioasa, actuala conducere, împreună cu Primăria Pucioasa și Heidelberg Cement România au redeschis un compartiment de pediatrie modern și primitor, care este menit să rezolve problemele cetățenilor din Pucioasa, Fieni și ai celor din localităților…
PUCIOASA – ADORMIREA MAICII DOMNULUI, SĂRBĂTORITĂ LA CETATEA SFÂNTĂ „NOUL IERUSALIM”
La poartă lăsăm toate grijile lumești și intrăm cu emoție. Aici, parcă totul e menit să ne fascineze – de la scările înalte, iarba incredibil de verde, multitudinea de culori a florilor, până la imensul cort alb, în care se ascunde puritatea și dragostea lor. Aici totul este pus la punct, iar decorul este de basm. Dar poate vă întrebați unde am ajuns! La Fundația Sfânta Virginia – Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, a fost Adormirea Maicii Domnului, prilej de bucurie pentru toți cei prezenți. Pentru că, pe lângă cei de lângă noi, oamenii din Pucioasa, au venit oameni din toate…
PRIMA ZI A SERBĂRILOR BĂILOR PUCIOASA – PRILEJ DE BUCURIE ȘI DISTRACȚIE!
A XX-a ediție a Serbărilor Băilor Pucioasa a început răspândind o atmosferă deosebită pretutindeni! Nu numai Parcul Central, ci și numeroase zone ale orașului sunt gazdele unor evenimente menite să introducă fiecare participant în atmosfera de epocă, deoarece tema „Pucioasa, mon amour” este una a eleganței, respectului, stilului și rafinamentului. Prima zi a Serbărilor a reușit să reunească nu numai oameni din zonă, ci și reprezentanții orașelor înfrățire cu Pucioasa. Astfel, din Vadul lui Vodă, Moldova, delegația a fost condusă de primarul Iuri Onofriiciuc, din Cartaxo, Portugalia, de către primarul Pedro Magalhaes și din Jonava, Lituania, de către viceprimarul Eugenijus…
LA PUCIOASA, A TREIA EDIȚIE A CONCURSULUI „CĂUTĂTORII OULUI DE CIOCOLATĂ” A UMPLUT DIN NOU SUFLETELE COPIILOR DE BUCURIE
Ziua de 26 aprilie a fost pentru sunte de copii din Pucioasa, dar și din alte localități, motiv de bucurie, pentru că, pentru al treilea an, Primăria Orașului și Centrul Cultural European au organizat concursul „Căutătorii Oului de Ciocolată”. Copiii, plini de entuziasm și de speranță, au plecat în căutarea celor 1000 de ouă ascunse de Iepuraș în parc, explorând fiecare colțișor, pentru a aduna cât mai multe „trofee” dulci și pentru a deveni câștigători! Evenimentul le-a conturat micuților spiritul competitiv, dar și altruismul. La final, cei care au avut norocul de a găsi mai multe ouă de ciocolată, au…
RADU FOAMETE, DIN NOU ÎN TOP LA CUPA MONDIALĂ DE AEROMODELE INDOOR!
Radu Foamete a dus din nou numele țării noastre și al orașului Pucioasa pe buzele a sute de oameni… din întreaga lume! Multiplu campion mondial și european la Aeromodele cu juniorii, profesorul de la Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu” a participat în perioada 18-26 martie la ediția a II-a a Cupei Mondiale de Aeromodele Indoor- F1D „Jim Richmond”, fiind invitat de onoare. Această invitație a fost oferită de însuși Jim Richmond, care a avut grijă ca șederea campionului în America să fie cât mai bună, exprimându-și admirația și respectul față de românul care ne-a făcut pe toți mândri. „Pentru cei interesați,…