LA PUCIOASA, A TREIA EDIȚIE A CONCURSULUI „CĂUTĂTORII OULUI DE CIOCOLATĂ” A UMPLUT DIN NOU SUFLETELE COPIILOR DE BUCURIE
Ziua de 26 aprilie a fost pentru sunte de copii din Pucioasa, dar și din alte localități, motiv de bucurie, pentru că, pentru al treilea an, Primăria Orașului și Centrul Cultural European au organizat concursul „Căutătorii Oului de Ciocolată”.
Copiii, plini de entuziasm și de speranță, au plecat în căutarea celor 1000 de ouă ascunse de Iepuraș în parc, explorând fiecare colțișor, pentru a aduna cât mai multe „trofee” dulci și pentru a deveni câștigători! Evenimentul le-a conturat micuților spiritul competitiv, dar și altruismul. La final, cei care au avut norocul de a găsi mai multe ouă de ciocolată, au ales să le împartă cu cei mai puțini norocoși. De asemenea, și organizatorii s-au preocupat, astfel încât niciun copil să nu plece dezamăgit acasă.
Bucuria din această zi însorită a fost răspândită rapid în rândul copiilor, părinților și organizatorilor, așa cum trebuie să fie în pragul acestei Sfintei Sărbători.
Vă dorim un Paște plin de liniște, fericire și lumină!
Andrada Stan / Mădălin Anca
Din pacate ,frumusetea concursului a fost stricata de unii care au plecat sa caute ouale inainte de start,asa incat au fost mai multi copii care au plecat cu mana goala( stiu o fetita de 6 ani care a plans pentru asta). 1000 de oua…ar fi trebuit sa ajunga intr-adevar pentru toti copiii.