SEARĂ MUNTENEASCĂ PLINĂ DE FARMEC, LA HOTEL CERES PUCIOASA!
Rămâne datoria noastră să ne facem toamna… vieții mai frumoasă! Să ne bucurăm de roadele tinereții și să apreciem fiecare moment de liniște și bucurie. La Hotelul Ceres, voia bună și destinderea au devenit un obicei! Ca de fiecare dată când o nouă serie de turiști se cazează aici, se organizează o Seară Muntenească. Astfel, oamenii își încep vacanța cu un… tratament aparte, cel prin muzică și dans.
Zecile de oameni au luat cina în restaurantul hotelului, decorat cu gust, în culorile toamnei, fiind serviți de personalul profesionist, aflat oricând la dispoziția clienților și amintindu-și de hora satului din tinerețe, datorită prezenței Formației „Junii Valahi” și a interpreților de muzică populară Dan Ilinca și Florentina Mâinea. Toate acestea, sub atenta îndrumare a doamnei director Cerasela Roșoiu, care încearcă întotdeauna să ofere momente de neuitat oamenilor care îi calcă pragul hotelului. „Fiți liberi, ca frunza purtată de vânt, fiți liniștiți, ca razele blânde ale soarelui și fiți voioși… ca muntenii!”, le transmite Cerasela turiștilor, cărora încearcă să le lase amprenta dâmbovițeană asupra sufletelor.
De asemenea, plină de emoții și bucurie, doamna director a oferit Diplome de Excelență tuturor celor care își serbează aniversarea pe timpul șederii la hotel, felicitându-i și dorindu-le viață lungă, lipsită de suferințe. Ce înseamnă Seara Muntenească? Magie, poveste, redescoperire, renaștere… Găsirea motivelor de a zâmbi și puterii de a lăsa afară grijile și problemele. Și, totodată, înseamnă muncă, dăruire, profesionalism și dragoste față de semeni. Pentru că toate acestea descriu condițiile de la Hotel Ceres Pucioasa!
Vor fi și alte seri… și alte cântece, zâmbete… și alte emoții. Pentru că fiecare turist merită să fie tratat minunat!
„În fiecare dintre noi se găsesc frunze aurii sau în cădere; avem fiecare câte un foșnet interior, care un apus care transformă totul în Lumină…”. Să ne lăsăm purtați spre profunzimile sufletului, ne îndeamnă Cerasela Roșoiu!
Andrada Stan / Mădălin Anca