PUCIOASA- DOUĂ PROIECTE ALE ADMINISTRAȚIEI LOCALE, TOT MAI APROAPE DE A FI REALIZATE
Încă un pas important a fost făcut pentru orașul Pucioasa!
„Astăzi a venit momentul în care alte două proiecte dintre cele prezentate au ieșit la lumină!”, anunță primarul orașului, Constantin Ana, pentru că, după un proces de evaluare ce a durat 18 luni, s-au semnat, la Primăria Târgoviște, două contracte importante pentru orașul nostru, contracte de finanțare pe fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Semnate în prezența directorului ADR- Sud Muntenia, Liviu Mușat și a ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, acestea vizează Lunca Râului Ialomița și Strada Avram Iancu.
Amenajarea zonei de agrement și petrecere a timpului liber prin reconversia și refuncționalizarea terenului Lunca Râului Ialomița este un proiect în valoare de 12.229.790,79 lei, sumă din care cota de finanțare a UAT Pucioasa va fi de 2%. Vor exista dotări sportive, piscină, zonă de picnic cu foișoare, loc de fitness și loc de joacă pentru copii, dar și parcări. De asemenea, se va moderniza drumul de acces de 500 m lungime, inclusiv rețelele de utilități și canalul colector de ape pluviale.
Al doilea proiect, crearea unei grădini publice de agrement și recreere pe Str. Avram Iancu, în valoare de 919.705,95 lei, presupune demolarea unei foste centrale termice și amenajarea terenului destructurat urbanistic, creându-se alei de acces, zone de joacă pentru copii, foișor, locuri de relaxare cu bănci pentru odihnă, plantare de arbuști ornamentali și amenajări florale, împrejmuire și iluminat public. Această investiție va deservi un cartier de 7 scări de locuințe colective, precum și întreaga stradă Avram Iancu. Durata de implementare a proiectelor este de 44 luni.
Totul spre îndreaptă spre… normalitate! Promisiunile edilului nu rămân doar la stadiul de proiecte!
Andrada Stan