Ziua Vârstnicilor – sărbătorită la Pucioasa!
Ziua de 1 octombrie este o zi specială pentru toţi locuitorii oraşului Pucioasa, tineri şi vârstnici deopotrivă. Devenită deja o frumoasă tradiţie, sărbătorirea acestei zile se află sub semnul atenţiei, respectului şi recunoştinţei de care se bucură în urbea noastră persoanele în vârstă. Ne plecăm cu respect în faţa concetăţenilor noştri vârstnici pentru contribuţia însemnată pe care ei au adus-o de-a lungul anilor la dezvoltarea societăţii româneşti şi a oraşului nostru.
Este în tradiţia poporului român de a-i cinsti şi respecta pe cei împovăraţi de ani, dar şi de tezaurul unei învăţături nepreţuite. Bătrânii noştri, trecuţi prin vâltoarea vremurilor, ne ajută să înţelegem mai bine lumea şi adevărurile vieţii, ei fiind un izvor nepreţuit de poveţe şi un veritabil îndreptar moral pentru urmaşi. La fel ca în fiecare an şi de această dată UAT Orașul Pucioasa prin Compartimentul Cultură-Bibliotecă, în parteneriat cu CARP „Speranța ” au organizat un spectacol dedicat vârstnicilor, menit să le aducă zâmbetul pe buze, să aibă parte de o atmosferă de sărbătoare, muzică, distracţie şi voie bună.
Pe scena Centrului Cultural „”I.Al.Brătescu-Voinești” au evoluat nume sonore ale folclorului dâmbovițean: Raluca Dobre, Daniela Voiculescu și Dan Ilinca alături de Ansamblul Folcloric „Junii Valahi”. Muzicii populare i s-a alăturat şi un moment de dans modern prin graṭia şi frumuseṭea trupei de dans Stil. De ziua lor, aşadar, vârstnicii au avut ocazia să petreacă momente plăcute într-o atmosferă caldă si primitoare.
”Respect şi urări de sănătate de Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice! Ne plecăm cu respect în faţa dumneavoastră pentru contribuţia valoroasă pe care ați adus-o de-a lungul timpului la dezvoltarea societăţii și nu numai. În această zi de sărbătoare adresez tuturor vârstnicilor calde urări de sănătate, tinereţe fără bătrâneţe, viaţă lungă şi liniştită alături de persoanele dragi! Această zi să fie una specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, ci pentru noi toţi, cei care ar trebui să le arătăm respect şi preţuire pentru eforturile şi reuşitele de care au dat dovadă”, a fost mesajul Primarului Orașului Pucioasa, Dănuț Bădău.
Mai multe fotografii de la acest eveniment puteţi găsi aici: PUCIOASA – ZIUA PERSOANELOR VÂRSTNICE
Alexandra Rizea
Mădălin Anca