ATMOSFERĂ DE SĂRBĂTOARE ÎN PARCUL PUCIOASA!
Primăvara a adus cu ea bucuria copilăriei și a jocului!
Astăzi, 6 aprilie 2018, sute de copii au plecat în căutarea celor 1000 de ouă ascunse de iepuraș în parc. Pentru al doilea an, Primăria Orașului și Centrul Cultural European au organizat concursul „Căutătorii oului de ciocolată”, concurs de care s-au bucurat atât copiii, cât și părinții acestora.
Evenimentul le-a conturat micuților spiritul competitiv, dar și altruismul. După desemnarea câștigătorilor, aceștia au ales să împartă ouăle de ciocolată cu cei mai puțini norocoși. Astfel, bucuria a fost răspândită rapid în rândul tuturor, așa cum ne inspiră și această sfântă sărbătoare.
Primarul orașului, Constantin Ana, este încrezător în faptul că anul viitor totul va fi mai bine, învățând câte ceva de la an la an. De asemenea, mărturisește că este mulțumit de faptul că toți cei prezenți s-au simțit bine.
Deși niciun copil nu a plecat fără un trofeu… din ciocolată, știm că fericirea cea mai mare nu a fost creată de lucrurile materiale, ci de ceea ce a reușit să lase această aventură în sufletele tuturor.
Andrada Stan / Mădălin Anca