CLOPOȚELUL A SUNAT PENTRU ȘCOLARII ȘI PREȘCOLARII DIN PUCIOASA!
Străzile au arătat altfel astăzi, în Pucioasa. Parcă au avut o altă culoare, parcă pașii pe trotuare au fost mai siguri… Viață, speranță, energie și inocență. Au răsunat străzile și curțile școlilor astăzi, în prima zi de școală, când pare ca totul să se îndrepte spre normalitate. Sute de copii, alături de părinți, bunici sau prieteni, au pășit spre o nouă etapă a vieții, spre un an de bază al vieții lor, căci educația este cea mai importantă!
Emoții, bucurie, teamă… Încredere și îndoieli. Zâmbete și lacrimi. Toate adunate, creează starea unică de copil, părinte sau profesor, în prima zi de școală. Căci nimic nu se poate compara.
Trecând de la străzile pline de viață, ajungem în curțile unităților de înățământ, unde, la o privire mai atentă, putem vedea strângeri de mână, ochi înlăcrimați sau zâmbete largi. Priviri curioase sau temătoare, mișcări ușoare ale buzelor sau tremur ușor.
Și dincolo de toate acestea, încrederea și sprijinul oamenilor care, de ani de zile, sunt alături de elevi și dascăli. Astfel, la festivități, au fost prezenți primarul orașului, Constantin Ana, viceprimarul, Constantin Ianeț și city manager-ul, Alin Nițescu. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean a fost reprezentat de doamna inspector școlar adjunct, Laurenția Arjan și domnul inspector Mihail Stan. Iar, ca întotdeauna, au fost prezenți preoții, care i-au binecuvântat pe toți cei prezenți și au purificat locurile unde copiii vor fi prezenți zi de zi, cu sufletul și mintea.
„Ca de fiecare dată, revin cu drag la începutul de an școlar, poate de data aceasta mai mult decât oricând, pentru că știți bine – anul trecut a fost unul atipic și învățământul, mai mult online. Ca părinte și primar, pot să spun că, oricât de mare ar fi efortul cadrelor didactice, niciodată nu o să putem să comparăm ceea ce se învață acasă, cu ceea ce se învață la școală. Îmi doresc din suflet să putem să continuăm învățământul fizic, pentru că este foarte important. Vă urez tuturor succes, să aveți un an bun, să fiți sănătoși și să ne vedem cu bine!”. Acesta a fost mesajul domnului primar pentru toți cei prezenți astăzi la festivitate. Și, cu siguranță, le va fi alături tuturor, pentru că dumnealui pune mare preț pe educație!
De asemenea, doamna Laurenția Arjan le-a spus tuturor că se bucură să fie alături de ei în această zi importantă, pe care a numit-o „o zi superbă de septembrie, la fel de frumoasă precum copiii!”.
Ce poate fi mai frumos decât acest început de drum… către educație, către viață bună și plină de roade? Și noi suntem alături de voi, dragi elevi și vă dorim mult succes în tot ceea ce veți face!
Să aveți un an școlar plin de împliniri și rezultate bune, de zâmbete și satisfacții și nu uitați că școala vă dă aripi! Învățați să zburați!
Andrada Stan / Mădălin Anca