CARAVANA ASPIRE TEACHERS 2021 AJUNGE LA PUCIOASA – COMUNICAT DE PRESĂ
Comunicat de presă
Pucioasa, 18-19 iulie 2021
Caravana națională Aspire Teachers reunește la Pucioasa
lideri în educație pe tema evaluării
Pe 18-19 iulie 2021, caravana „Drumul către învățare autentică” organizată de Aspire Teachers ajunge la Pucioasa, Dâmbovița. Evenimentul are loc la Centrul Cultural European și face parte dintr-un program de vară național care reunește profesori, lideri educaționali care transformă educația de la firul ierbii, în șase orașe din țară (Cluj, Pucioasa, Brașov, Sibiu, Galați, Bacău).
Fiecare eveniment include două zile: prima este dedicată membrilor, profesori și consultanți care au investit cumulat aproape 10.000 de ore de muncă pro-bono în comunitatea Aspire Teachers în acest școlar. A doua zi se adresează participanților înscriși – profesori și colegi din regiune, în jur de 100 de participanți, care vor interacționa cu invitați speciali și profesori inovatori, într-un format deosebit, cu tema evaluării. Câteva dintre marile idei care vor ghida agenda sunt:
- Evaluarea este un proces, iar testarea sumativă e doar un moment.
- Modul de evaluare determină modul de predare.
- Feedback-ul este busola.
Pe lângă atelierele dedicate evaluării, evenimentul include o bibliotecă vie Teacher Show – idei bune de luat acasă, un spațiu deschis unde 6 profesori inovatori vor expune proiecte și practici relevante din științe, arte, limbi străine și proiecte interdisciplinare, care vizează competențe reale și evaluări autentice, în contexte aplicate și cât mai aproape de temele curente.
Printre prezentatori se numără profesori, mentori și lideri implicați în instituții, comunități educaționale și civice precum Aspire Teachers, Fundația Noi Orizonturi, Teach for Romania, Merito, Edu Networks: Aurora Zamfir și Claudia Ionescu – directoarele școlilor din Pucioasa, Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației, Vlad Voiculescu – fondator MagiCamp, Anca Tîrcă – consultant educațional, Constantin Lomaca – formator, Monica Mocanu – inițiatoarea platformei de culegere a feedback-ului de la elevi, „Teleskop”, primarul Constantin Ana, oameni care susțin inițiative educaționale de impact și împărtășesc valorile organizației – excelență, învățare continuă, colaborare și impact.
„Vom crea contexte de conectare și învățare autentică, unde aducem împreună practicienii, liderii de la firul ierbii și reprezentanți ai instituțiilor locale și centrale din educație, pentru a scoate la iveală importanța evaluării pe tot parcursul procesului educațional. Educația autentică înseamnă o constantă adaptare la nevoile reale ale elevilor, iar totul ar trebui să înceapă cu finalul în minte, de fapt – cum evaluăm competențe reale, ce înseamnă profesorul excelent și școala prietenoasă? Răspunsurile sunt deja în aceste comunități, de aceea după un an de pandemie ne (re)conectăm în persoană cu o parte dintre cei cu care am colaborat exclusiv online, transmite Măriuca Morariu, director executiv Aspire Teachers.
Fiecare eveniment este organizat împreună cu echipe de 5-10 profesori locali, membri Aspire Teachers, care se coordonează în timp real, învățând în același timp unii de la alții, cum să lucreze eficient folosind cele mai noi instrumente digitale. Din echipa locală fac parte: Aurora Zamfir, Claudia Ionescu, Costinela Cigăran, Cristina Mihai, Carmen Stoica, Irina Constantinescu, Liliana Chivulescu, Alina Pincovici, Elena Bănescu, împreună cu Alina Pincovici și o echipă mare și inimoasă de profesori din Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Pucioasa.
Toate detaliile sunt disponibile pe pagina evenimentului. Participarea este gratuită, organizatorii recomandând o donație pentru a acoperi o parte din costuri. Sponsorul principal este City Insurance.
***
Viziunea Aspire Teachers este un profesor excelent în fața fiecărui copil din România. Din 2016, susținem formarea de calitate a profesorilor din România prin activități aplicate de pregătire cu o curriculă multidisciplinară, cu practici pedagogice de impact adaptate la realitățile secolului 21. Împreună cu ei, dezvoltăm comunități de bune practici și validăm resurse educaționale concentrate pe competențele viitorului din anul 2030, pentru o generație de copii și tineri adaptați economiei globale.
Web: aspireteachers.ro/caravana-aspire-teachers-2021
Facebook: facebook.com/AspireTeachers
Youtube: youtube.com/c/AspireTeachers
Pentru detalii și informații suplimentare despre momentele în care presa poate avea acces la invitați, luați legătura cu:
Aurora Zamfir, tel. 0723 618 255, mail: dambovita@aspireteachers.ro
O initiativa mai mult decat laudabila. Si…remarc orasul nostru alaturi de mari orase din tara. Felicitari organizatorilor !