LIVIU BREZEANU, VERNISAJ DE EXCEPȚIE LA PUCIOASA (Video)
Brâncuși spunea că „nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”. Astfel, astăzi, 20 martie 2018, am avut ocazia de a merge spre ceea ce este divin… prin artă. Această ocazie ne-a fost oferită de sculptorul Liviu Brezeanu, a cărui expoziție de grafică, pastel și sculptură – Galeria „Prim” – a avut vernisajul în holul Primăriei Pucioasa. Instituția a găzduit mulți oameni de cultură sau oameni interesați de artă, în toate formele ei.
Dan Sprinceană, viceprimarul orașului, Alin Nițescu, administratorul public al orașului, dar și Dan Țopa, directorul Centrului Cultural European Pucioasa și Grigore Stan, pictor târgoviștean, au fost alături de sculptorul pucioasean, exprimându-și admirația față de creația maestrului și bucuria față de această reușită de a deschide o galerie de artă. Faptul că munca acestuia „a ridicat orașul” a fost recunoscut și de colegii de la primărie, care, de asemenea, au fost prezenți.
Dan Sprinceană: „Astăzi, în ziua echinocțiului de primăvară,când există un echilibru între zi și noapte, încercăm să creăm un echilibru și între artă și autoritatea locală.”
„Cu un picior aici, cu unul în altă lume” (așa cum prezenta pictorul piteștean, prezent la vernisaj, artistul), Liviu Brezeanu și-a prezentat creațiile, explicând totodată modul în care el și, în general, sulptorul, creează. Mai mult, el mărturisește că a obținut sala „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului pentru o expoziție care va avea loc în toamnă. Abordând teme precum „familia” sau „rugăciunea”, el transpune, prin operele sale de artă, însuși chipul plastic și tridimensional al spiritului.
Expoziția va fi deschisă până în data de 20 aprilie 2018, pentru a încânta multe alte priviri și suflete!
Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiți aici: https://www.facebook.com/pg/FotografPucioasa/photos/?tab=album&album_id=1201590929976750
Andrada Stan / Mădălin Anca