SUNTEȚI INVITAȚI LA TREI ZILE DE SĂRBĂTOARE, LA PUCIOASA!
Comunicat de presă
În perioada 30 August – 1 Septembrie 2019 stațiunea balneoclimatică Băile Pucioasa organizează Zilele Orașului!
Avem plăcerea de a vă invita să participați la manifestările dedicate sărbătorii!
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc Vineri, 30.08.2019, ora 17.30, în Parcul Central.
Vă așteptăm și anul acesta, cu mic, cu mare, să fiți prezenți la un eveniment aparte, cu momente speciale!
Ediția de anul acesta aduce mai aproape spiritul perioadei interbelice, ani în care stațiunea balneoclimatică “Băile Pucioasa” se dezvoltă datorită apelor minerale sulfuroase concentrate, existente în zonă, datorită peisajului și culturii locale.
Proiectul Cultural ”Pucioasa Mon Amour” din cadrul Conceptului STRADA SCHIMBĂ ORAȘUL are ca scop diversificarea activităților sociale, culturale, educaționale și de divertisment și readucerea orașului la un standard cultural ridicat. Această aniversare anuală nu face decât să apropie cetățenii. Ne-am oprit la acest proiect, schimbând tema în fiecare an, dar nu părăsim conceptul, ca posibil brand al orașului, definitoriu și recognoscibil.
Vrem să refacem atmosfera anilor ‘30 prin fotografii, imagini ale orașului de altădată, proiecte noi în derulare, muzică, parade, concerte și spectacole în curți și locuințe vechi, aducând în actualitate poveștile caselor de vilegiatură și poveștile de viață ale vechilor familii ale locului. Astfel vom realiza o paralelă între clasic și modern, prezentând o altă față a orașului nostru.
Programul Serbărilor Băilor Pucioasa din acest an are ca temă: ELEGANȚA, RESPECTUL, STILUL Și RAFINAMENTUL.
În cadrul conceptului cultural STRADA SCHIMBĂ ORAȘUL în perioada 30 august – 1septembrie 2019 se vor organiza în mai multe zone ale orașului manifestări culturale conform programului “Serbărilor Băilor Pucioasa”:
VINERI, 30 august 2019
Ora 15:00 – Sala de consiliu a Primăriei Orașului Pucioasa
Ședință festivă – participă – Consiliul Local, invitați ai Consiliului Județean Dâmbovița, invitați din orașele balneare din România, invitați din orașele înfrățite
Ora 15:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM
EXPOZIȚIE DE PICTURĂ – PROIECTELE ABSOLVENȚILOR
Elevii Liceului de Arte „BĂLASA DOAMNA„ din Târgoviște
Ora 17:00 – Strada umbreluțelor – Esplanada Pieței Cartaxo
Concert stradal – Horia Constantinescu (student la Middlesex University – Anglia)
Ora 17:00 – Parcul SARMIS
Expoziție în aer liber
“PUCIOASA 2016 – 2024/PROGRAME ȘI PROIECTE/PUCIOASA UN ORAȘ AL VIITORULUI
Ora 17:30 – Parcul Central
Slujbă, cuvântul de deschidere al Primarului, alocuțiuni ale invitaților români și străini
Târgul comercianților – expoziții cu vânzare
Ora 18:30- Foaierul Centrului Cultural European Pucioasa
Vernisajul expoziției de pictură “PEISAJE DE POVESTE”
Luiza ȘTEFAN
Vernisajul expoziției de ceasuri ale designerului AUGUSTIN MATEI
Ora 19:00 – Curtea Casei LEONTESCU – VILA AURELIA
Concert de muzică interbelică “BĂRBATUL INTERBELIC”
cântă Vlad MIRIȚĂ, la pian: Alexandru Burcă
Acorduri de muzică veche la Pucioasa, în cadrul proiectului “PUCIOASA MON AMOUR”
Ora 19:00 – SCENA din Parcul Central
Concert: ALEX & THE FAT PINGUINS, SCHIMBUL III, TIMPURI NOI, VUNK
SÂMBĂTĂ, 31 AUGUST 2019
Ora 10.00 – Curtea Primăriei
Strada copilăriei – ÎNTÂLNIRE CU CEATA lui ZÂMBILICI
Spectacol de animație stradală/animație clovni, ateliere
Primar pentru o zi (copiii și părinții pot vizita Primăria și biroul domnului Primar)
Ora 9:00 – Clubul Copiilor Pucioasa (Sala de sport)
Etapa Finală a Campionatului Național de Automodele radiocomandate clasele 1/10 BUGY, 2 WD,
– curse de calificare
Ora 10:00 – Dealul Moțăianca
Concurs de Aeromodele Radiocomandate –
Cupa Prof. Dumitru Diaconescu
Ora 10:00/22:00 – Parcul Central
Târgul comercianților/expoziții cu vânzare
Ora 10:00/20:00 Foaierul Centrului Cultural European Pucioasa
Expoziție de pictură “PEISAJE DE POVESTE”
Luiza ȘTEFAN
Expoziție de ceasuri ale designerului AUGUSTIN MATEI
Ora 10:00 – Centrul Cultural European
ZONA IT – TINERII ȘI GADGETURILE LOR – copacul VTREE
Expoziție de fotografie – CUTREIERÂND PRIN ROMÂNIA, fotograf: Radu CHIRIȚĂ
Ora 11:00 – Strada umbreluțelor – Esplanada Pieței
Concert stradal – Horia Constantinescu (student la Middlesex University – Anglia)
Ora 11:00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa
– PUCIOASA 2016 – 2024/PROGRAME SI PROIECTE/PUCIOASA UN ORAȘ AL VIITORULUI
Prezentarea programelor și proiecte, (aprobate sau în desfășurare), invitațiilor din străinătate
Ora 11:00 Parcarea de la intrarea in Parcul Central
„EDUCAȚIA SCHIMBĂ VIAȚA” Campania Colegiului Național „Nicolae Titulescu”, în cadrul Concursului Național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a XII-a (2019-2020)
Ora 12:00 Piața Gării (calea Regala) Republicii
PARADA MOTOCICLETELOR
(Expoziție de motociclete – str. Republicii)
Ora 15:00 – Parcul Central
ȘI FANFARA CÂNTĂ… (concert de muzică de promenadă)
Ora 19.00 – Parcul Central
Concert: AMNA, MIRA, EL NINO, VOLTAJ
DUMINICĂ, 1 SEPTEMBRIE 2019
Ora 9:00 – Clubul Copiilor Pucioasa (Sala de sport)
Etapa Finală a Campionatului Național de Automodele radiocomandate clasele 1/10 BUGY, 2 WD,
– curse finale
Ora 10.00 – Cartier FILATURĂ
Strada copilăriei se mută în FILATURĂ – ÎNTÂLNIRE CU CEATA lui ZÂMBILICI
Spectacol de animație stradală/animație clovni, ateliere
Ora 11.00 – Compania de teatru pentru copii „HAI HUI”
-Spectacolul de marionete POVESTEA CELOR TREI PURCELUSI
Ora 10:00/22:00 – Parcul Central
Târgul comercianților – EXPOZIȚII CU VÂNZARE
Ora 10:00 – Strada umbreluțelor – Esplanada Pieței
Concert stradal – Horia Constantinescu (student la Middlesex University – Anglia)
Ora 10:00 – Foaierul Centrului Cultural European Pucioasa
Expoziției de pictură “PEISAJE DE POVESTE”
Luiza ȘTEFAN
Expoziției de ceasuri ale designerului AUGUSTIN MATEI
Ora 10:00 – Centrul Cultural European
ZONA IT – TINERII ȘI GADGETURILE LOR – copacul VTREE
Expoziție de fotografie – CUTREIERÂND PRIN ROMÂNIA, fotograf: Radu CHIRIȚĂ
Ora 10:00 – Clubul Copiilor Pucioasa
Finala Campionatului Național de Automodele radiocomandate clasele 1/10 BUGY, 2 WD
Ora 11:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM
Vernisajul EXPOZIȚIEI DE PICTURĂ – PROIECTELE ABSOLVENȚILOR
Elevii Liceului de Arte “BĂLAȘA DOAMNA” Târgoviște
Ora 11:00 – Bulevardul Gării (Strada Regală)
BĂTAIA CU FLORI/PARADA MAȘINILOR DE EPOCĂ
(expoziție auto până la ora 17.00 – str. Republicii)
Ora 12:15 – Biserica Catolică Sf. LUCA/ACORDURI DIVINE
CONCERT DE HARPĂ – Cristina MUNTEANU
Str. Radu Cosmin, nr. 13, Pucioasa
Ora 12:00/14:00 Centrul Cultural European
„EDUCAȚIA SCHIMBĂ VIAȚA” Campania Colegiului Național „Nicolae Titulescu”, în cadrul Concursului Național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a XII-a (2019-2020)
– întâlnire interactivă , cu Anca Tîrcă, specialist în educație
Ora 15:00 – Parcul Central
ȘI FANFARA CÂNTĂ… (concert de muzică de promenadă)
Ora 18:00 – Terasă restaurant CERES
Concert stradal – Horia Constantinescu (student la Middlesex University – Anglia)
Ora 19.00 – Parcul Central
Concert: FLORIN ȘTEFAN,
PETRICĂ MÂȚU STOIAN, CRISTINA TURCU PREDA
GRUPUL FOLCLORIC BĂRBĂTESC DORURILE MUSCELENE
NICOLAE FURDUI IANCU ȘI TARAFUL ”CRAI NOU”
Prezintă: Actorul Paul DIACONESCU
Vă așteptăm alături de noi!
Cu respect,
Primarul Orașului Pucioasa,
Ing. Constantin Emilian Ana