PUCIOASA – PRIMA ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A NOULUI CONSILIU LOCAL PUCIOASA (video)
Joi, 26 noiembrie, a avut loc prima Ședință Ordinară a noului Consiliului Local la Pucioasa, în care s-au discutat aspecte importante privind buna organizare a orașului nostru.
Ședința a avut 17 puncte pe ordinea de zi, majoritatea punctelor fiind votate în unanimitate, neexistând prea multe discuții asupra lor.
Un lucru foarte important a fost vizat chiar la punctul 1, și anume învestirea unui alt consilier, Dragoș Ivașcu. Acesta a fost validat de pe poziția numărul 13, deoarece a încetat mandatul lui Alin Nițescu, care este din nou city-manager.
În continuare, s-au discutat aspecte legate de organizarea și desfășurarea ședințelor, dar și probleme ale cetățenilor și instituțiilor, așa cum puteți vedea în filmare.
Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate, dar unele au stârnit anumite discuții. Astfel, la punctul 7, Proiect de hotărâre privind cesiunea contractului de închiriere nr. 199/07.01.2020, de la Udroiu Valentin la Tănase Liliana, domnul consilier Bădescu s-a opus. Acesta a argumentat că nu este de acord cu cesionarea, atâta timp cât garajele nu vor fi desființate, considerând că este o risipă de bani. Însă domnul primar a explicat că desființarea garajelor este o decizie de care încă se ține cont și pe care cei doi cetățeni și-au asumat-o.
Și punctul 8 a provocat câteva discuții: Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al S. C. SERVICII COMUNITARE DE UTILITĂȚI PUBLICE PUCIOASA SCUP S. R. L. Aici, domnul consilier Budoiu s-a abținut, considerând că datoria Consiliului Local poate aproba doar bugetul pentru SCUP, nu și rectificări: „Nu e treaba noastră, cred că e treaba directorului.” De aceea, directorul SCUP, explică faptul că legislația prevede că rectificatea se aprobă de Consiliul Local, fiind vorba de banii publici. Totodată, acesta spune că SCUP-ul este pregătit pentru sezonul rece, comunicând permanent cu prefectura și Consiliul Județean.
Punctul 13 a adus în discuție o problemă foarte importantă: Proiect de hotărâre privind aprobarea redistribuirii creditelor bugetare pentru bunuri și
servicii în sumă de 35 mii lei aferente ordonatorilor terțiari de credite din învățământul preuniversitar de stat de pe raza orașului Pucioasa și aprobarea rectificării bugetelor acestora. Astfel, primarul a explicat că, în general, Grădinița Nr. 2 are probleme cu bugetul în această perioadă. Astfel, s-au luat bani de la Liceul Tehnologic și Colegiul Național „Nicolae Titulescu”, pentru a susține grădinițele. Aici, domnul Budoiu s-a abținut, considerând că și Colegiul avea nevoie de banii care i-au fost luați, pentru a acorda calculatoare profesorilor. Însă primarul a explicat ulterior că urmează să ajungă laptop-urile pentru această școală. Și totodată, a spus că singurul plus al pandemiei a fost faptul că nu s-au cheltuit banii de la școli.
Așadar, ședința s-a încheiat cu bine, toate problemele fiind lămurite.
Vă invităm să urmăriți ședința, pentru a rămâne informați și conectați!
Andrada Stan / Mădălin Anca