PUCIOASA NU STĂ PE LOC! ADMINISTRAȚIA LOCALĂ A DEPUS UN PROIECT ȘI DOUĂ CERERI DE FINANȚARE!
Se pare că nimic nu oprește orașul Pucioasa din evoluție… și nici autoritățile, din muncă!
Chiar dacă toate administrațiile s-au concertat, în ultima vreme, doar pe măsurile specifice pentru combaterea și extinderea epidemiei de Coronavirus, Administrația Locală a orașului Pucioasa nu a neglijat nici celelalte aspecte!
Constantin Ana spune că trebuie să înțelegem că există viață și după această criză! De aceea, într-adevăr, cu greu din cauza prezentului, primarul s-a concetrat la viitor! „Este datoria mea ca, din zilele și nopțile petrecute sub grijile generate de această pandemie, să smulg câteva ore, pentru a le dedica viitorului orașului!”
Al șaptesprezecelea proiect pe POR, din 2016 până în prezent, a fost depus de către Administrația Locală Pucioasa!
„Așa cum mi-am asumat cu mult timp în urmă, în prima zi de la deschiderea celui de-al doilea apel în cadrul Axei 3, prioritatea 3.1B, axa dedicată Creșterii eficienței energetice a Clădirilor publice, noi urma să depunem proiectul Eficientizarea Wnergetică a Gradiniței cu Program Prelungit Micul Prinț Pucioasa, proiect prin care, pe lângă creșterea eficienței energetice a cladirii, vom moderniza întreaga instituție de învățământ, printr-o investiție cu o valoare de 5.888.484 lei!
Iar acest lucru s-a intamplat ieri, când, în prima zi de depunere, orașul Pucioasa a fost singurul UAT din țară ce a depus un astfel de proiect.”, spune primarul.
Dar veștile bune nu se opresc aici! Semne clare arată că vor evolua considerabil atât Spitalul, cât și școlile! Astfel, s-au depus două cereri, privind finanțarea pentru achiziționarea de echipamente medicale necesare Spitalului Orășenesc Pucioasa, în tratarea pacienților infestați cu Covid-19, dar și crearea unor soluții de învățare alternativă, foarte utile școlilor din oraș!
„Tot ieri, de data aceasta privind atât la prezent, cât și la viitor, am mai depus DOUĂ cereri de finanțare prin programul CENTRAL EUROPEAN INITIATIVE (CEI) – Apel extraordinar pentru propuneri 2020, având ca obiect:
Proiectul numarul 1: Achiziția de echipamente medicale necesare Spitalului Orășenesc Pucioasa, în tratarea pacienților infestați cu Covid-19.
Prin acest proiect, cu o valoare de 39.435 euro, vom dota departamentul de Terapie Intensiva a orașului cu un ecograf performant, portabil, cu scanare rapidă tip Dopler Color, 6 monitoare de funcții vitale și 9 casete radiologice!
Proiectul numărul 2: Soluții de învățare alternativa prin platforme informatice (e-learning), pentru unitățile de învățământ din Pucioasa!
Prin acest proiect vom implementa un software de învățare electronică și vom achiziționa o parte din echipamentele hardware necesare, urmând ca apoi să continuam, la nivelul primăriei, dotarea școlilor cu echipamentele necesare, pentru că, și în acest caz, valoarea eligibilă a proiectului are un maxim toal de 40.000 euro, sumă insuficientă pentru acoperirea întregului necesar de dotări!”
Suntem din ce în ce mai încrezători că totul va fi bine! Orașul va fi așa cum ne dorim cu toții sau, mai mult, poate așa cum nu ne putem imagina! Iar primarul orașului ne determină să fim încrezători: „Suntem conectați permanent la realitățile zilei, suntem într-o continuă dinamică, dar nimic nu ne dă voie să uităm ceea ce contează cu adevărat: VIITORUL! VIITORUL NOSTRU, VIITORUL COPIILOR NOȘTRI!!!”
Andrada Stan