CEA MAI MARE DORINȚĂ A PUCIOSENILOR VA FI ÎNDEPLINITĂ CURÂND!
Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, anunță că U.A.T. a pornit demersurile pentru realizarea investiției referitoare la instalația de alimentare cu apă potabilizabilă a Stației de Tratare a Apei Pucioasa.
„A fost elaborată documentația de atribuire și publicat anunțul de participare simplificat în scopul atribuirii contractului de achiziție publică de proiectare și execuție, valoarea estimată a achiziției: 1.436.265 lei cu tot cu TVA, iar termenul limită de depunere a ofertelor este data de 19.08.2019.
Durata estimată de evaluare și atribuire a contractului de lucrări este de 45 zile, în cazul în care nu va exista nicio contestație.
Termenul de elaborare a proiectului tehnic, detaliile de execuție, listele de cantități, proiectul de organizare a execuției lucrărilor (POE), proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor (PAC) este de o lună, iar termenul pentru executarea lucrărilor: 7 luni.
SURSELE DE FINANȚARE ALE PROIECTULUI: 50% din bugetul local al Orașului Pucioasa si 50% din bugetul Consiliul Județean Dâmbovița, conform Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 119 / 20.06.2019 privind asocierea județului Dâmbovița, prin Consiliul Județean cu U.A.T. Orașul Pucioasa.”, menționează Constantin Ana.
De asemenea, edilul accentuează faptul că a analizat toate variantele posibile pentru rezolvarea problemei apei potabile pentru orașul nostru și localitățile învecinate, iar singura soluție ce s-a dovedit viabilă a fost aceasta pe care au început-o, spunând că „totodată, calitatea apei este permanent monitorizată și vă pot spune cu satisfacție că după fiecare probă prelevată ni se confirmă viabilitatea investiției!
În plus, avem acceptul oficial, confirmat si printr-un precontract, al celor de la MHC Water Power pentru folosirea aducțiunii din munte, iar instituțiile de resort, Direcția de Sănătate Publică, respectiv Apele Române, au fost și vor fi permanent consultate în demersul nostru!”
Dumnealui, la fel ca toți locuitorii orașului și nu numai, au speranța că durata de execuție a lucrărilor poate fi mult mai mică, în cazul în care nu vor exista contestații, lucrările putând începe în jurul datei de 15 octombrie.
„Dacă vremea ne permite, în primavara anului viitor, vom bea liniștiți apă din rețeaua publică a orașului!”, încheie primarul postarea, aceasta frază fiind cea mai așteptată de către toți oamenii!
Lucrurile chiar încep să meargă din ce în ce mai bine la Pucioasa! Cu răbdare și încredere, toate dorințele și planurile vor deveni realitate!
Andrada Stan
Este cea mai mare dorinta a noastra a tuturor.
Nu putem decat sa speram ca oamenii vor intelege necesitatea rezolvarii problemei si nu vor face contestatii
Doamne-ajuta !.