Serbările Orașului Pucioasa 2016 – cântec, joc și voie-bună!
Ediția a XVII-a a Serbărilor Orașului Pucioasa s-a încheiat! Cele 3 zile au reunit, la poalele Patranei, mii de oameni care au petrecut clipe frumoase, s-au bucurat de noutățile aduse în acest an festivității, s-au relaxat și au uitat de stresul cotidian.
Administrația publică locală a pregătit numeroase surprize, care au fost descoperite pas cu pas de către cei care au dorit să participe la manifestări!
Nu au lipsit concertele de excepție din Parcul Independenței, expozițiile, competițiile de şah şi tenis de câmp. A avut loc Memorialul „Dumitru Diaconescu”, ediția a IX-a şi a rulat un film pentru copii – plus multe alte activități gândite special pentru ca toți cei care au ales să petreacă acest sfârşit de săptămână la Pucioasa să se simtă extraordinar! Sediul Primăriei Oraşului Pucioasa a fost şi el gazda unor activități frumoase!
A fost mare bucurie în curtea și în interiorul clădirii, iar sute de persoane au trecut pragul instituției. Pe lângă diferitele ateliere și expoziția din hol, copiii au avut ocazia de a fi primar pentru o zi. Cei mici s-au bucurat enorm, au luat foarte în serios rolul primit și au venit cu propuneri.
Vineri, la deschiderea Serbărilor au luat parte personalități importante ale județului, printre care amintim: Adrian Țuțuianu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și Alexandru Oprea – vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Leonardo Badea – senator de Dâmbovița, Claudia Gilia – președinte OFSD Dâmbovița, Liviu Stoica – administrator Public la Primăria Municipiului Târgoviște, Gheorghe Ana – personalitate marcantă a județului Dâmbovița, delegați din localitățile înfrățite Jonava (Lituania) și Vadul lui Vodă (Republica Moldova), dar și consilieri locali ai Orașului Pucioasa: Cerasela Daniela Roșoiu, Daniel-Gabriel Cioroba, Alin Ștefan Nițescu, Dragoș Ion Ivașcu, Gheorghe Ion Veveriță, Eduard Iulian Postelnicu, Constantin Mădăran. După slujba religioasă de Te Deum au urmat alocuțiunile din partea oficialităților și oaspeților. În Centrul Cultural ”I. Al. Brătescu-Voinești” au fost vernisaje ale expozițiilor de pictură, ale artiștilor plastici Corneliu Drăgan și Grigore Stan. În Parcul Independenței s-a derulat sceneta istorică ”Apele Fermecate” – Furor Getorum. Pe scenă au urcat Zavera, Cristina Bălan, Alexandra Ungureanu & THE DADA și Deepcentral. A fost o noapte extrem de reușită!
Sâmbătă, 03.09.2016, Primăria Orașului Pucioasa a fost gazda unei întâlniri deosebite între reprezentanții administrațiilor locale din Pucioasa, Jonava (Lituania) și Vadul lui Vodă (Republica Moldova). Cu ocazia celei de-a XVII-a ediții a Serbărilor Orașului Pucioasa, delegații din localitățile înfrățite au sosit la poalele Patranei pentru a consolida relațiile de colaborare. Într-o atmosferă caldă cei prezenți au schimbat impresii și au făcut planuri de viitor. Întreaga zi a reunit mii de persoane la Pucioasa! Cu toții au profitat de vremea bună și au participat la Zilele Orașului! În Parcul Independenței a avut loc un recital de muzică ușoară susținut de tineri ai Orașului Pucioasa, un moment coregrafic susținut de Alexandru Chirescu, dar și recitaluri ale Formațiilor Adore și Enigmatic. Artiștii de seamă ce au urcat pe scenă: Simona Nae, Sore și IRIS – solist Cristi Minculescu – au strâns ropote de aplauze! A fost o atmosferă de poveste!
Și ziua de duminică a strâns mii de oameni dornici să petreacă momente frumoase și să se bucure de muzică de calitate! Niculina Stoican, Emilia Ghinescu, Daniela Voiculescu, Ansamblul Folcloric ”Chindia”, Cristian Bănățeanu au fost aplaudați îndelung și au stârnit oamenii la dans, în Parcul Independenței încingându-se hore și sârbe.
La finalul serbărilor, în spiritul transparenței și al comunicării de care a dat dovadă de la învestire, Primarul Orașului a prezentat câteva informații relevante pentru evenimentul desfășurat.
”Doamnelor și domnilor, aceasta a fost a XVII-a ediție a Serbarilor Băilor Pucioasa!!! Am încercat și cred ca am reușit sa aducem culoare, diversitate și calitate în orașul nostru. Am văzut, după mult timp, bucurie pe chipurile oamenilor și mă bucura enorm faptul că, pentru câteva zile, i-am făcut să uite de grijile cotidiene. Iar prezența a fost una record! Și pentru ca am promis transparență, vreau să vă prezint câteva cifre, legate de acest eveniment: bugetul total al evenimentului: 130.000 lei (cca 29.000 euro), principalul spectacol, concertul IRIS a costat 5.000 euro + TVA. În plus, agenții economici ce au folosit parcul central, au plătit către primăria Pucioasa, peste 40.000 lei (cca 9.000 euro). Prezența copăcelului VTREE a fost un cadou pentru comunitatea noastră, din partea firmei SHOWMINE, costurile fiind 0! Atelierele din curtea primăriei au fost susținute de Gusto Giusto și Rică Iepurică! Iar pentru animația din aceeași locație și pentru expozițiile de pictură și fotografie, avem un singur „vinovat”: dl Dan Țopa! Îmi permit să le mulțumesc și în numele dumneavoastră! Știm ce am făcut bine, știm și ce am greșit! Pentru la anul vă promit, dragi prieteni, o ediție de poveste!!!”.
Concluzia este una singură: au fost 3 zile de poveste, la care au participat mii de oameni, s-a cântat, s-a dansat și s-a participat cu mic, cu mare la toate activitățile propuse pentru această perioadă. Este dovada că pentru Pucioasa urmează o perioadă înfloritoare!
Alexandra Rizea
Mădălin Anca