HOTELUL CERES DIN PUCIOASA, PROMOVAT LA TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI
„Ducem numele Hotelului Ceres și al orașului Pucioasa… pe buzele a sute de oameni! Suntem la Târgul de Turism de la Romexpo București și promovăm acest Izvor de Sănătate al nostru! Cei treizeci de ani de tradiție în turismul balnear ne recomandă pentru a fi în fața atâtor oameni. Ce ne face să fim aici? Determinarea, implicarea și dorința noastră de a ajuta oamenii! Pentru că meritați să investim în voi!”, anunță doamna director Cerasela Roșoiu într-o postare pe o rețea de socializare.
Deși județul Dâmbovița a fost prezent la Târgul de Turism ani la rând, în această ediție de primăvară, este prezent pentru prima dată și Hotelul Ceres, care vrea să pună în lumină noile modificări, dar și faptul că acest Complex Balnear nu este destinat numai tratamentului, ci și relaxarii și distracției.
La finele guvernării comuniste, în anul 1989, s-a dat în folosință o nouă bază de tratament balnear și de turism, patrimoniul acestui hotel fiind subordonat inițial Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție, statut care n-a mai durat după prefacerile revoluționare și în anul 1992 a fost preluat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, acesta numindu-se Unitatea de Tratament Balnear. În anul 1995, a devenit Hotel Ceres, loc creat pentru starea de bine a turiștilor, pentru sănătate și relaxare. Iar modernizările începute în acest an au făcut ca hotelul să primească din partea Casei Naționale de Pensii locul I, în cadrul unităților hoteliere de tratament balnear din România, mai mulți ani la rând. Acum, modificările se observă de la o zi la alta, devenind locul perfect pentru vacanță, tratament sau petrecerea oricărui eveniment special din viață.
Timp de patru zile, standul Hotelului îi va primi pe toți cei interesați! Cu siguranță merită să aflăm mai multe despre acest loc care, în ultimul timp, parcă a prins viață!
Andrada Stan / Mădălin Anca