1 OCTOMBRIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE
În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.
Aceasta ar fi partea oficială. O zi pe an în care să ne sărbătorim bunicii sau părinṭii, oamenii dragi pe care îi cunoaştem sau orice persoană în vârstă.
Dar nu-i decât o zi într-un an… M-am gândit mult ce aş putea să scriu şi să le urez, nu numai în această zi, ci în fiecare zi a anului. Multe, foarte multe !
Că le sărut mâinile bătrane şi muncite şi ochii care poate nu mai văd, sau văd aşa, ca prin ceaṭă, ridurile şi lacrimile, suferinṭa şi bolile ! Că le înṭeleg durerile şi dorul, uneori singurătatea şi aşteptarea. Nu, nu cea la care se gândesc cei mai mulṭi, ci aşteptarea unui semn, a unui telefon sau poate, ce minune, a vizitei copiilor sau nepoṭilor.
De multe ori mă gândesc că e un privilegiu să îmbătrâneşti, aşa cum se spune, dar numai cine trăieşte bătrâneṭea cu neajunsurile ei poate să spună că nu-i chiar aşa uşor. Uneori, pe stradă, când văd bătrâni încovoiaṭi şi slăbiṭi de ani mă gândesc cât de frumoşi poate au fost cândva, cât de veseli şi plini de viaṭă…
Din păcate aceasta este realitatea pentru majoritatea vârstnicilor noştri. Ṣi ce tare m-aş bucura ca ea să se schimbe, ca într-o poveste, în cea a bătrânilor care se bucură de anii de după pensie, pleacă în vacanṭele pe care şi le-au plănuit o viaṭă întreagă, se bucură de copii, nepoṭi, prieteni, de fel de fel de activităṭi, învaṭă ceva nou, şi câte şi mai câte.
Probabil că va mai dura până vom vedea aşa o realitate. Dar atât cât îi avem, haideṭi să fim mai mult alături de ei, să le telefonăm, să stăm de vorbă, să îi ajutăm, să le facem câte o mică bucurie. Iar dacă nu-i mai avem, să bucurăm un prieten, un vecin, un bătrân de pe stradă. Cu o vorbă, cu un zâmbet, cu o mână de ajutor. Azi vă propun un experiment: luaṭi o cutie de bomboane sau o prajitură, o floare (chiar un ghiveci ca să dureze…) şi dăruiṭi-le unui bătrân. Oricare. Ṣi spuneṭi-i “Sarut mâna!”. Atât. O să vă simṭiṭi tare bine după aceea şi aşa veṭi vrea să vă simṭiṭi în fiecare zi. Pentru EI şi pentru voi !
“Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.”
Sărut mâna şi multă sănătate, zile mai bune, iar dragostea şi respectul celor mai tineri să vă însoṭească mereu !
Dana Mircea
