NECROLOG
Sâmbătă, 14 martie 2015, a mai plecat un om de o calitate deosebită dintre noi. Amintirea domnului doctor Teodor Amarfei, fiul lui Petru și al Lucreției, va rămâne însă veșnică în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut sau au avut măcar șansa să-l întâlnească în calitatea sa de medic. Născut în comuna Zamostea, județul Suceava, la data de 20 martie 1927, în doar câteva zile, ar fi împlinit 88 de ani. Lasă însă un imens gol în sufletul familiei și prietenilor prin dispariția sa.
A absolvit Facultatea de Medicină Generală București, în perioada 1945-1951, iar pe 19.07.1951 a fost repartizat la DMC Vârfuri, până la 01.06.1952, când a fost transferat la Secția Chirurgie a Spitalului Orășenesc Pucioasa. În 1959 a obținut specialitatea de Medic specialist chirugie generală, iar în 1965 a obținut specialitatea de medic primar chirurgie. Pe 20.07.1965 a fost numit medic șef primar chirurgie Policlinică, ca mai apoi să se transfere în postul de medic șef primar secția chirurgie. În perioada 01.10.1973-01.10.1975 a fost în Tunisia cu contract pe o perioadă de 2 ani pentru acordarea asistenței de specialitate. A făcut cursuri de specializare în ortopedie și neurochirurgie. A primit medalia Meritul Sanitar și Medalia a 25-a aniversare a Republicii în anul 1990. A fost director de spital între anii 1969-1973 când prin plecarea în Tunisia a fost înlocuit la cerere. La data de 01.03.1992 se pensionează la limită de vârstă, cu o vechime de 40 de ani în câmpul muncii. A avut o viață plină și a fost medic chirurg de primă mână, așa cum spun toți cei care l-au cunoscut. În decursul celor 40 de ani de activitate profesională a salvat sute de mii de vieți.
Orașul Pucioasa a pierdut un OM drag, de o mare valoare morală, profesională și culturală, un cetățean model. Comunitatea îi este recunoscătoare!
Sociabil și gata mereu să dea o mână de ajutor cui îi cerea, știa să spună o vorbă bună și să-i încurajeze pe toți. Moartea nu iartă însă pe nimeni… și indiferent cât de mult bine ai făcut, câte vieți ai salvat sau câte persoane te iubesc, este necruțătoare.
Să rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, să îl aşeze în rândurile sfinţilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar dacă a greşit cu ceva în această viaţă să rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ierte, şi să îl odihnească în pace. Dumnezeu să-l ierte!
Din partea Primarului Orașului Pucioasa, Dănuț Bădău, și din partea colegilor săi liberali.