MINISTRUL EDUCAȚIEI, SORIN CÎMPEANU, ÎN VIZITĂ LA PUCIOASA
Marți, 31 mai, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a ajuns în vizită la Pucioasa, la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” și la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”. Alături de acesta, au fost prezenți domnul secretar de stat Gigel Paraschiv și domnul secretar de stat Sorin Ion, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean – Dâmbovița, dar și domnul primar al orașului Pucioasa, Constantin Ana. Împreună, au mers la Colegiu, pentru a vedea noul spațiu în care elevii vor învăța începând cu următorul an școlar.
Aici, noul și primitorul spațiu aduce cu el speranțele unei educații de calitate, care să aibă la bază starea de bine a elevului, dar și a cadrului didactic.
Deși se afla într-o vizită scurtă, acesta a avut puțin timp pentru a discuta cu elevii, răspunzând la întrebările acestora. Astfel, a subliniat că își dorește ca sistemul de învățământ să fie schimbat din temelii, totul fiind în interesul elevului. De aceea a adoptat schimbarea structurii anului școlar și a eliminat tezele și mediile semestriale.
Totodată, motivează că „profesorii trebuie să fie mulțumiți, dar în primul rând, elevii să vină cu drag la școală” și subliniază faptul că „profesorii trebuie să fie prietenii și partenerii elevilor, nu cei de care să se teamă”.
Întrebat ce schimbări pe termen lung vor aduce modificarea structurii anului școlar, Sorin Cîmpeanu a răspuns că „structura anului școlar, fără alte schimbări, cum ar fi evaluările prietenoase, schimbarea disciplinelor, renunțarea la detaliile care nu sunt utile, simplificarea disciplinelor etc., nu va aduce beneficii. La terminarea studiilor, elevii trebuie să aibă competențe care să ajute la dezvoltarea personală și profesională.”
Așadar, vizita s-a încheiat cu o urmă de speranță – că educația se îndreaptă spre mai bine și că nevoile reale ale elevilor sunt înțelese și tratate ca o prioritate. Atâta timp cât elevul este pus în prim-plan și cât dezvoltarea competențelor ia locul memoratului și al „vânătorii de note”, sistemul de educație va căpăta altă formă!
Andrada Stan/Mădălin Anca