TREI PUCIOSENI AU DUS NUMELE ROMÂNIEI ÎN SUA
Doi tineri din Pucioasa, Călin Bulai (campionul mondial din 2016) și Alexandru Vișan, elevi ai Clubului Copiilor, dar și Luca Fition de la CSU Pitești, coordonați de prof. și team manager juniori Radu Foamete, reprezintă România și Clubul Copiilor din oraș la Campionatul Mondial de Aeromodele Indoor- F1D, la Central Atrium Hotel, West Baden, Indiana – SUA!
Pe 19 martie a avut loc festivitatea de deschidere, iar probele au loc în zilele de 20, 21 și 22 martie, fiecare constând în demonstrații de zbor realizate de aeromodele indoor, care cântăresc doar un gram. Concurenții au fost sponsorizați de Primăria Pucioasa, dar și de Clubul Copiilor (Pucioasa) și de Heidelberg Cement Fieni, de unde au și tricouri inscripționate, care le vor purta noroc.
Noi le urăm succes și suntem în permanență cu gândul și sufletul la ei, sperând ca luni, 26 martie, să se întoarcă victorioși! Pentru că „succesul nu este cheia fericirii; fericirea este cheia succesului. Dacă îți place ceea ce faci, te vei bucura de câștiguri!”
Suntem mândri că locuitorii micului nostru oraș ne reprezintă țara la peste 7000 de kilometri!
Andrada Stan
Mădălin Anca