SALARIILE ANGAJAȚILOR PRIMĂRIEI PUCIOASA, REDUSE CU 10%
Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a luat hotărârea de a reduce salariile angajaților Primăriei cu 10%, motivând că este nevoie de fonduri pentru susținerea investițiilor locale.
Astfel, Consiliul Local a aprobat, astăzi, o nouă grilă de salarizare.
„Am procedat cât se poate de legal, având acceptul reprezentanților celor două sindicate din instituție, care au înțeles demersul nostru generat, în primul rând, de creșterea vertiginoasă a cheltuielilor cu personalul, dar și de nevoia de investiții la nivelul localității noastre!”
De asemenea, edilul susține că este nevoie de o reorganizare și restructurare a unor posturi: „în următoarea perioadă voi demara procedurile de reorganizare și chiar restructurare a unor posturi, pornind de la nevoia de eficiență, dar și de reducere la maxim a cheltuielilor instituției!”.
„Toate acestea au un singur scop! Asigurarea de fonduri pentru dezvoltarea localității noastre, pentru faptul că singurii față de care avem obligații sunt cetățenii!!!”, scrie Constantin Ana, asigurând totodată că echipa primăriei este aici pentru a asigura un viitor frumos Pucioasei.
„Iar viitorul orașului nostru, dragi prieteni, nu se negociază!”
Andrada Stan